GALERIE FOTO | Se solicită lucrări de urgență la pasajul și planșeul de la Piața Unirii, care sunt extrem de degradate. „Sunt probleme structurale grave”

Publicat: 30/03/2022, 11:02

Consilierii social democraţi din Consiliul General al Municipiului București au propus, pentru o ședință extraordinară de miercuri, un proiect care vizează realizarea, în parteneriat cu Consiliul Local al Sectorului 4, a unor lucrări de consolidare şi modernizare a Pasajului Unirii şi a planşeului din zonă, care, în prezent sunt foarte degradate.

Proiectul de hotărâre, care urmează să fie dezbătut și votat în ședința convocată miercuri de PSD, presupune împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 4 ca, în numele şi pentru Municipiul Bucureşti, să efectueze toate procedurile, achiziţiile şi operaţiunile, precum documentaţii, contractare, obţinere de finanţări, derulare a contractelor sau proceduri de licitaţie, în vederea realizării lucrărilor la Pasajul Unirii.

„Având în vedere că Piața Unirii și Pasajul Unirii sunt puncte intermodale de transport, care unesc mai multe sectoare ale Capitalei, siguranța rutieră și pietonală a spațiului este deosebit de importantă pentru toți locuitorii Municipiului București și nu numai.În acest sens, s-a constatat faptul că, în anii trecuți, Administrația Străzilor a expertizat atât Pasajul Unirii cât și planșeul din zona Unirii, respectiv zonele conexe și adiacente care împreună
asigură funcționalitatea și exploatarea în siguranță a acestui pasaj, constatându-se grave probleme stucturale, care necesită ample lucrări de consolidare și reabilitare, motiv pentru care proiectul de hotărâre propus are un caracter urgent, ce nu poate fi amânat”, se arată în referatul proiectului.

Planșeul de la Unirii este extrem de degradat

Anul trecut în luna martie, Gândul a publicat în exclusivitate imagini și informații despre planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița,  și care este într-o stare de degradare foarte mare, cu un risc seismic grad I.

Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență.

A trecut un an de la dezvăluirile Gândul, însă situația este aceeași, poate chiar mai gravă, și până în prezent nu s-a făcut absolut nimic pentru a se demara un proiect de reabilitare a planșeului.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum